Firewatch – A (very) short review


O să încep acest review prin a spune că m-am apucat de acest joc având așteptări destul de mici. Am crezut că va fi un alt joc ce încearcă să ți se bage singur pe gât. M-am înșelat. Amarnic.

Pot spune că am auzit chestii destul de bune despre acest joc. Toți pe care i-am întrebat au zis că merită jucat, dar să evit orice video despre el, pentru a nu-mi strica experiența. Este genul de joc ce se adresează iubitorilor de story-line. Nu are mecanici foarte complexe dar cele existente sunt extrem de intuitive. Majoritatea timpului vei comunica prin walkie-talkie, astfel primind majoritatea poveștii. Poți afla mai multe detalii despre lumea din jur găsind note-uri, diverse obiecte sau pur și simplu plimbându-te prin lume, chiar daca nu ai foarte mult timp în afara story-line-ului.

159d8def-9dbf-4eee-9e21-af9f204f922eDin punct de vedere grafic jocul este superb. Nu doar o data m-am oprit din mers pentru a admira un canion, cerul sau un peisaj peste pădure. Stilul de animație ales este unul interesant, acesta fiind ușor cartoonish, dând senzația că tot ce înseamnă grafică a fost pictat de mână, în ulei. Nici sunetul nu se lasă mai prejos, muzica ambientală din timpul explorării potrivindu-se de minune cu feeling-ul dat de joc. Coloana sonoră aleasă te face să te lași cuprins de joc, în unele momente făcându-te să te simți ca și cum ai fi în acea pădure.

Fiind un joc bazat pe alegeri (chiar dacă nu dau impresia că afectează), voi spune că poți termina jocul de mai multe ori. Este interesant să vezi în ce direcție o iau conversațiile dacă faci alte alegeri în timpul acestora.

Ca și încheiere voi spune că Firewatch nu este chiar un joc pentru pasionații de FPS-uri sau simulatoare. Acest joc îți oferă o poveste, te face să-ți pese de personaje și nu te pedepsește dacă ai ratat cine știe ce item ascuns prin cine știe ce colț al hărții. Recomand acest joc tuturor persoanelor ce doresc o poveste bună, fără să fie forțați de mecanici complexe ce șterg din frumusețea experienței.

Advertisements

Laptop de Dorobanți


Când te gândeai că puradeii cu fițe de Dorbanți au tot ce-și pot dori, afli că vor cea mai nouă chestie de pe piață din secțiunea IT. Ultrabook frate.

Și normal, fiind cu fițe și chestii de genul, ei nu știu nimic despre computere. De ce și-ar umple capul cu 2-3 informații? Spațiul lor de stocare este scump, la fel ca terenul pe care-l primesc moștenire prin Pipera sau dracu mai știe pe unde. Anyway, să revenim.

HP-EliteBook-Folio-9470m_medhighR1Îi întrebi cam ce-ar vrea de la laptop, la ce-l folosește, e.t.c. Întrebări logice. Primul răspuns pe care-l primești este „să fie de firmă”. Deja ești pierdut. Ce mama dracului vrea să zică ăsta/asta prin „de firmă”?

Pentru tine „de firmă” are la fel de mult sens ca și mâncatul măslinelor cu un cuțit. Să zicem că într-un fel reușești să înțelegi ca trebuie să fie scump și că numele producătorului să-ți sară în ochi. Pare logic, nu? Și începi să-i cauți omului cea mai bună configurație pentru bugetul disponibil. Că doar de aia te plătește. De asta și pentru că le este lene să caute singuri.

După ore de cercetări îi găsești pokemonului piesa de artă. Are o culoare cretină (că doar se poartă), numele producătorului îți intră în ochi ca praful și specificațiile sunt astronomice. Îi arăți prințului/prințesei scula, mândru că ai reușit. Ei, aici își face simțită prezența capacitatea lor de apreciere. Le place culoarea, firma, stilul. Îi doare-n cur de specificații.

Băi pokemon crescut în puf și născut cu iMărul la ureche. Un produs IT îl iei pentru specificații, NU pentru că arată frumos pe biroul tau de 2000€.

Undertaker, the lost love


mircDeci mai devreme (ieri) sorbeam o cafea și ascultam Dragonborn Comes. Și cum sorbeam eu, mi-am adus aminte de o poveste despre Tipul cu tractor. Dar mai întâi hai sa facem puțin backtracking. Tipul cu tractor am fost eu, acum 6-7 ani, pe vremea când pierdeam vremea pe apropo_undertaker (da, pe mIRC). Intram acolo împreună cu Kidda și alți oameni ce erau „in the dark side”.

Și ce făceam noi acolo? Păi discutam, că doar era mIRC. Însă uneori, destul de des, ne apucam de povești nemuritoare. Erau create pe loc, cu ce aveam la dispoziție. Și așa au luat naștere poveștile de pe undertaker.

De cele mai multe ori Tipul cu tractor(click pentru una din povești) își conducea tractorul prin România, având aer condiționat, sistem stereo și alte asemenea nimicuri. Desigur, încă nu se inventase HD-TV-ul. Altfel aveam și așa ceva.

Kidda, săraca, era mereu personajul malefic și deținea mereu un han. Ori avea un lanț de hanuri ori avea surori gemene. Niciodată nu mi-am dat seama. Desigur, poveștile erau mai imbecile decât mersul cu autobuzul într-o zi de iulie, când temperatura minimă este 45°. Dar cui îi păsa?

Promisiunea că vei primi o ladă virtuală de bere te făcea să-ți dai seama că poveștile tale nu sun mai prejos decât Tuborg-ul imaginar.

Old times, get back!

Tamagotchi


Vă mai aduceți aminte de chestia asta?

Animalul acela digital pe care îl îngrijeai doar pentru că toată lumea credea că este cool și pentru că, pe atunci, nu exista un mod mai interesant în care să-ți pierzi timpul când nu ieșeai afară să alergi ca un disperat.

Oh, ce vremuri. Azi, când dădeam eu ture pe Amazon, am descoperit că ăștia mai vând animalele astea.

Și se vând la prețuri destul de mari având în vedere că sunt chestii la care puradeii din ziua de azi ar strâmba din nas și s-ar duce să joace Call of Duty cu vecinul de la 6. Nu mă întrebați de ce am ales etajul 6.

Oricum, mă gândeam să achiziționez și eu un asemenea „gadget” doar așa, pentru că pot.

Sunt aproape sigur că nu este cel mai bun lucru pe care pot da banii. Chiar nu mă interesează, acesta fiind unul din lucrurile care au fâcut parte din avansarea mea prin viață.

Hai Tschüss!

P.S: Am revenit…