Choo-Choo, little asshole


Este 10 și ceva, în trenul ce merge spre Brașov, cu o viteza mai mare decât cea a întunericului. În timp ce voluntarele discută despre cum se învârte Soarele în jurul Pământului, eu stau și ascult ce vorbesc vreo 15 pokemoni.

choo-choo-motherfuckerJur, sunt cel mai rău tip de pokemoni. Sunt agitați mai rău decât o sticlă de cola, vorbesc mai tare decât urlă Salam în melodiile lui de top și-s mai răsfățați decât divele de pe Dorobanți. Oricum, momentam îi ignorăm.

Este al dracului de plictisitor în trenul ăsta. Stau și mă gândesc că așa a fost mereu cu trenul și că eu am devenit foarte mofturos.

Acum, să revenim la pokemoni. Sunt zâzgâiați ca toți dracii. Au telefoane de minim 2000 de lei și fițe fără limită, ca și cardul de credit al lui Gates. Am uitat să menționez faptul ca sunt de clasa a patra. Aș vrea să-i ignor, dar ceva mă reține fără drept de apel. Probabil este faptul că sunt atât de gălgioși încât Vadim nu ar fi auzit chiar dacă ar țipa.

Mai este puțin. Rezist!

Advertisements

Tennis în autobuz


Deci se pare că Soarele chiar se învârte în jurul Pământului. De asemenea se pare că nu am reușit să descopăr cum să fac profit dintr-o afacere cu babe ce fac striptease. Dar nu despre asta doream să dicut. Înca…

Oricum, să revenim la oile noastre. Sau capre. Sau ce or fi ele.

ratb_38067300Mai întâi, Halep. Sau cât de stupizi, retarzi, cretini și lipsiți de bun simț sunt românii. Nu în acea ordine.

Românii au demonstrat pentru a mia oară cât de “javre” sunt. Românul, ca de obicei, recunoaște talentul doar când ajunge în vârf. Drumul către vârf este egal cu 0. Îi doare în cur de cât muncește un sportiv, în general. Gata, am terminat cu Halep. Nu are rost să iau fiecare roman și post TV în pare și să-i fac în toate felurile posibile. Și imposibile.

De obicei prefer să merg pe stradă și să nu bag în seamă ce se întâmplă în jurul meu. Trăiesc în lumea mea și prefer să nu ies din ea decât dacă există o nevoie disperată a atenției mele. Dar sunt momente când mintea mea vrea să-și taie venele.

Unul din aceste momente este când mă urc în autobuze și alte mijloace de transport puse la dispoziția noastră de către minunații oameni de la RATB. Sunt acei oameni care refuză să pornească aerul condiționat, doar pentru a economisi motorină. Sau pentru că sunt niște inapți. Sau ambele motive plus lipsa de interes.

Este cunoscut faptul că șoferii RATB ne urăsc pe noi, călătorii. Este cunoscut și faptul că ei pornesc aerul condiționat doar în cutiuța lor, ca să nu le transpire ceafa. Tu, porc ce te crezi șofer în Need For Speed, de ce ești atât de lipsit de simț? De ce nu ai măcar un gram de respect față de oamenii ce se urcă în autobuzul tău?

Hai marș, ceafă…

Am revenit, cu rău de mare


Ei, a trecut ceva timp de când am scris. Destul încât să descopăr că aproape mi-a dispărut creativitatea când vine vorba de înjurat politicieni sau când vine vorba de chestii tipice maneliștilor suferinzi. De vreo 5 ani îi tot fac în toate felurile, sperând că mă va auzi cineva.

Harry-Potter-and-the-Deathly-Hallows-Trailer-harry-potter-and-lord-voldemort-13959520-1920-816Dar hei, încă respir. La dracu, chiar dacă nu mai am ce să zic despre iubiții politicieni, tot găsesc eu ceva de care să mă leg. Cum ar fi faptul că urăsc lingușeala și chestiile înrudite.

Acum, nu o să încep să vă povestesc vreun episod din plictiseala asta acută pe care o vom numi viața mea. Vorbesc în general, ca fapt divers. Vi s-a întâmplat vreodată să nu înțelegeți cum a ajuns cineva în fața voastră?

Vom presupune că ați făcut mai mult decât respectivul. Cum, pentru numele Sfintei Ape Minerale, a reușit să atingă acea performanță? Este cunoscut faptul că în România cel care este cel mai lingușitor o să câștige, cumva. Ori prin magie. Și asta poate fi o posibilitate. Dar atunnci măcar ai o scuză pentru a-l arde pe rug în timp ce râzi și-l acuzi de vrăljitorie.

Să fim serioși. Nu v-ați ofticat niciodată pentru asemenea chestii? Sunt singurul, oare, ce are impresia că orice ar face, va exista unu de se crede Harry Potter?

Photo credit: http://www.smarturl.it/3lzrhi

That girl from the past 3 (cum să-ți pierzi cei mai buni prieteni)


Disclaimer: Aceasta poveste este un pamflet si trebuie tratata ca atare!

Deci da, revenim la acea veche serie de povești jenante despre trecutul meu. Dacă nu știți care povești, uitați aici: Poveste 1 și Poveste 2.

Ei bine, asta-i mai recentă și se lasă cu excursii. Să nu credeți că este, totuși mai puțin jenantă. Ba chiar mai rău, tipa chiar îmi plăcea. Mult…

Oricum, să începem. Era 2012 (v-am zis că-i recentă) și era vară când ne-am întâlnit. Dar mai întâi să derulăm puțin până în, hmmmmm…., 2009-2010. Da, cam pe atunci am cunoscut-o pe Maria. Ca de obicei, ardeam gazul pe Apropo. Că de, ăsta era norocul meu și numai așa eram în stare să găsesc o fată care să mă placă. Nu că s-ar fi schimbat ceva de atunci. Dar nu asta-i povestea.

TGFTP3Deci eram pe apropo, ca o floare. Și cum dădeam eu din petale pe acolo, random goth girl appears. Eu, ca un domn Juan, mă bag aiurea-n seamă cu ea. Că de, ce se putea întâmpla (nu mă învățasem minte, asta este). Și vorbim noi ce vorbim…și vorbim. După aia “pă mess“. Și dă-i și vorbește. Descoperim noi că avem aceleași gusturi muzicale, teatrale și filmografice (is that even a word? Oh well, it is now). Dar nu era “ză sparc”. A dracului “sparc”, refuza să apară. So we became BFF. Cei mai BFF dintre BFF. Dacă mai zic o dată BFF jur că mor…

Ne povesteam tot. Ea se plângea de colegii ei și eu mă plângeam că eram răcit. Și tot felul de porcării. Ea-mi povestea despre cretinul pe care-l plăcea și eu, ca un domn, îi dădeam sfaturi. Ea plângea, eu eram pe post de psiholog. You get the point…

Între timp, totuși, am ajuns pe la facultate. Și acolo am descoperit dragostea vieții. Dacă viața mea ar fi durat doar 6 luni, acea fată ar fi fost dragostea vieții. Eu, ca un BFF ce eram, fug de-i spun Măriei. Și după ce mi s-a dus dragostea vieții, tot Măriei m-am plâns. Că de, friendship…

Și am mai fost noi prieteni…și am tot fost.

Până pe la începutul lui 2012. Atunci s-a schimbat tot. Se hotărâse “sparc” să apară. Acum pe dracu, cum să-i spun Măriei că vreau să ies din friend-zone?

Și dă-i și povestește-i. Explicații peste explicații, cuvinte peste cuvinte. Ea nimic, zici că era trecută pe silent. Dintr-o dată, scris: păi știi, că și eu simt cam la fel…

WTF? GODDAMMIT WOMAN, mă lași să mor aici și tu nimic?

Băi și ce să vezi, vine Maria în București (am uitat să menționez că-i din Buzău. Ooops…)

Că avea un curs la dracu știe ce școală.

Eu ca un domn, propun să ne vedem. Și ne întâlnim noi la MC la Victoriei. În MC, vreo 7 persoane. Ne plasăm no strategic la o masă și vorbim. Peste drum, la altă masă, 2 se uitau la noi. Terminăm noi, plecam, o conduc la mașină. În spate, cei 2…

Ai dracu, erau părinții ei. WTF?

În fine, peste un timp, apar eu la Buzău, because reasons. Ne întâlnim la gară (scenă ca-n filme, nu alta). Când ieșim din gară, mă ia de mână. Well, fuck! Shit got real…

Mergem noi, ne plimbăm…dintr-o dată bănci. A doua personalitate a mea procesa: bancă, nici dracu-n zonă, girl. BUT zonă publică. Ei draci, ghinion. Dar, după 2 ore în care am vizitat tot Buzăul (jur, nu mi-a luat mai mult) ajungem la ea…și trecem peste asta și încă o întâlnire. Nu-i treaba voastră ce s-a întâmplat.

Ajungem în Iunie-Iulie 2012. Pentru că semănam atât de mult, au început conflictele. Pe lângă asta, îmi tot povestea de un coleg de-al ei de la servici. So I said (aproximativ exact cuvintele folosite): GO FUCK YOURSELF AND BE HAPPY WITH THAT ASSHOLE!

Și uite așa mi-am pierdut eu BFF.

Din asta, tragem o concluzie: NEVER DATE YOUR BFF.

Îți va ruina prietenia, inevitabil.

Laptop de Dorobanți


Când te gândeai că puradeii cu fițe de Dorbanți au tot ce-și pot dori, afli că vor cea mai nouă chestie de pe piață din secțiunea IT. Ultrabook frate.

Și normal, fiind cu fițe și chestii de genul, ei nu știu nimic despre computere. De ce și-ar umple capul cu 2-3 informații? Spațiul lor de stocare este scump, la fel ca terenul pe care-l primesc moștenire prin Pipera sau dracu mai știe pe unde. Anyway, să revenim.

HP-EliteBook-Folio-9470m_medhighR1Îi întrebi cam ce-ar vrea de la laptop, la ce-l folosește, e.t.c. Întrebări logice. Primul răspuns pe care-l primești este „să fie de firmă”. Deja ești pierdut. Ce mama dracului vrea să zică ăsta/asta prin „de firmă”?

Pentru tine „de firmă” are la fel de mult sens ca și mâncatul măslinelor cu un cuțit. Să zicem că într-un fel reușești să înțelegi ca trebuie să fie scump și că numele producătorului să-ți sară în ochi. Pare logic, nu? Și începi să-i cauți omului cea mai bună configurație pentru bugetul disponibil. Că doar de aia te plătește. De asta și pentru că le este lene să caute singuri.

După ore de cercetări îi găsești pokemonului piesa de artă. Are o culoare cretină (că doar se poartă), numele producătorului îți intră în ochi ca praful și specificațiile sunt astronomice. Îi arăți prințului/prințesei scula, mândru că ai reușit. Ei, aici își face simțită prezența capacitatea lor de apreciere. Le place culoarea, firma, stilul. Îi doare-n cur de specificații.

Băi pokemon crescut în puf și născut cu iMărul la ureche. Un produs IT îl iei pentru specificații, NU pentru că arată frumos pe biroul tau de 2000€.

Undertaker, the lost love


mircDeci mai devreme (ieri) sorbeam o cafea și ascultam Dragonborn Comes. Și cum sorbeam eu, mi-am adus aminte de o poveste despre Tipul cu tractor. Dar mai întâi hai sa facem puțin backtracking. Tipul cu tractor am fost eu, acum 6-7 ani, pe vremea când pierdeam vremea pe apropo_undertaker (da, pe mIRC). Intram acolo împreună cu Kidda și alți oameni ce erau „in the dark side”.

Și ce făceam noi acolo? Păi discutam, că doar era mIRC. Însă uneori, destul de des, ne apucam de povești nemuritoare. Erau create pe loc, cu ce aveam la dispoziție. Și așa au luat naștere poveștile de pe undertaker.

De cele mai multe ori Tipul cu tractor(click pentru una din povești) își conducea tractorul prin România, având aer condiționat, sistem stereo și alte asemenea nimicuri. Desigur, încă nu se inventase HD-TV-ul. Altfel aveam și așa ceva.

Kidda, săraca, era mereu personajul malefic și deținea mereu un han. Ori avea un lanț de hanuri ori avea surori gemene. Niciodată nu mi-am dat seama. Desigur, poveștile erau mai imbecile decât mersul cu autobuzul într-o zi de iulie, când temperatura minimă este 45°. Dar cui îi păsa?

Promisiunea că vei primi o ladă virtuală de bere te făcea să-ți dai seama că poveștile tale nu sun mai prejos decât Tuborg-ul imaginar.

Old times, get back!

Găuri negre


Uneori este roșu. Azi s- gândit că-i stă mai bine cu albastru.

Nu, nu am luat-o razna. Încă. Cel puțin așa cred. Deși uneori am impresia că „Ză Gad” s-a gândit că este bine sa vorbesc cu mine mai mult de 10 minute.

Oricum, să revenim la discuțiile noastre ce se îndreaptă cu pași rapizi spre nebunie pură. Nu că m-aș fi așteptat la altceva.

Calendar_0Astăzi, în timp ce încercam să-mi dau seama de ce crede lumea că Pământul este rotund, am realizat ceva. A fost o revelație. Descoperirea asta este mai importantă decât atunci când au aflat ăștia că apa poate fi caldă. La naiba, nici descoperirea găurilor negre nu poate concura cu această descoperire.

Degeaba așteptați să vă dezvălui descoperirea.

Azi, când m-am trezit, mă gândeam că au trecut ceva ani de când am blogul acesta. Înainte să fie pe wordpress a locuit pe blogspot. Asta se întâmpla prin 2009.

Tot azi mă gândeam ca a trecut mai mult de jumătate de an de când am participat la programul „Lucrătorul de Tineret”. Tot aștept diploma aia de la ei. Asta în condițiile în care acest program se vrea a fi unul european. Ei pe dracu!

Pe sistemul „Sunt cetățean european deci am drepturi!” vă urez un 28 februarie fericit.